Articolul 51
Art. 51 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
- Capitolul III Modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării
privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, re , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. va avea următorul cuprins:
LEGE privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă
2. La va avea următorul cuprins:
(1) În scopul susținerii instrumentelor financiare pe care instituțiile de credit le pun la dispoziție beneficiarilor fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul European pentru pescuit și afaceri maritime și Fondul european de garantare agricolă, precum și pentru susținerea obiectivelor de politică agricolă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se constituie la dispoziția ministerului Fondul de creditare și garantare a creditelor, denumit în continuare fond. Fondul se constituie din alocări de la bugetul de stat, din sumele rambursate de beneficiarii creditelor acordate în baza privind stimularea investițiilor în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, precum și din sumele care rămân la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale rezultate ca urmare a încheierii schemelor de garantare din FEADR și POP pentru perioada de programare 2007-2013 și reconstituite din sumele disponibilizate ca urmare a încheierii angajamentelor asumate. Sumele derulate prin fond au statut de împrumuturi subordonate, sunt înregistrate distinct în gestiunea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, corespunzător surselor de finanțare și măsurilor sprijinite, și se derulează în baza actelor normative care reglementează aceste măsuri. Prin normele metodologice prevăzute la art. 13 sunt stabilite condițiile de accesare a sumelor din fond, utilizarea acestora în susținerea instrumentelor financiare și a măsurilor de politică agricolă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.