Articolul 49
Art. 49 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
- Capitolul II
- Secţiunea a 8-a Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli
(1) Beneficiarul unui proiect cofinanțat din FEADR, EURI sau FEPAM are obligația îndosarierii și păstrării în bune condiții a tuturor documentelor aferente proiectului.
(la 10-03-2023, Alineatul (1) din Articolul 49, Sectiunea a 8-a, Capitolul II a fost modificat de )
(2) Beneficiarul are obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit, al serviciilor Comisiei Europene, al Curții Europene de Conturi, al reprezentanților serviciului specializat al Comisiei Europene - Oficiul European pentru Lupta Antifraudă (OLAF), precum și al reprezentanților Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF), în limitele competențelor care le revin, în cazul în care aceștia efectuează verificări/controale/audit la fața locului și solicită declarații, documente sau informații.
(3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) și (2) , beneficiarul este obligat să restituie întreaga sumă primită, aferentă proiectului, reprezentând asistența financiară nerambursabilă din fondurile europene și cofinanțarea publică aprobată în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, după caz, inclusiv dobânzile/ penalizările aferente.