Articolul 20
Art. 20 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
- Capitolul II
- Secţiunea a 4-a
(1) După efectuarea verificărilor cererilor de plată, AFIR virează beneficiarilor prevăzuți la art. 43 alin. (1) contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor declarate eligibile, într-un cont de disponibil distinct, deschis pe numele acestor beneficiari la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
(2) În ziua următoare efectuării virării, AFIR transmite beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) o notificare, al cărei model se aprobă prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ce va cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a) numărul, data și valoarea facturii/facturilor care face/fac obiectul cererii de plată;
b) codul de identificare fiscală și denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executanților de lucrări, emitenți ai facturilor prevăzute la lit. a) ;
c) valorile taxei pe valoarea adăugată aferente atât cheltuielilor declarate eligibile, cât și cheltuielilor declarate neeligibile, pentru care trebuie prezentate ordinele de plată.
(3) O copie a notificării transmise beneficiarului, care are calitatea de ordonator de credite, împreună cu ordinele de plată, se depun de către acesta la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care își are deschis contul distinct, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la încasarea sumelor în contul respectiv.
(4) În situația în care, pentru plățile care urmează a fi efectuate din sumele încasate potrivit prevederilor alin. (1) , nu au fost aprobate credite în bugetele locale, ordonatorii de credite au obligația de a majora bugetele locale cu sumele respective, în condițiile , cu modificările și completările ulterioare. În aceleași condiții vor fi majorate și bugetele instituțiilor publice locale, după caz, finanțate în condițiile , cu modificările și completările ulterioare.
(5) Beneficiarii care au calitatea de ordonatori de credite prezintă la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pentru fiecare factură în parte, ordine de plată, întocmite distinct pe fiecare element prevăzut la alin. (2) lit. b) și c) . La rubrica "Reprezentând" din ordinele de plată se vor înscrie obligatoriu informații legate de numărul și data facturii care se achită.
(6) La primirea ordinelor de plată prevăzute la alin. (5) , unitățile Trezoreriei Statului verifică:
a) încadrarea în prevederile bugetare aprobate;
b) existența creditelor bugetare deschise, dacă este cazul;
c) concordanța dintre denumirea furnizorului/codul de identificare fiscală și suma înscrisă în notificare cu datele din ordinele de plată depuse de beneficiari pentru documentele justificative de tip factură;
d) concordanța dintre numărul și data facturii, înscrise în notificare, cu cele înscrise în rubrica "Reprezentând" din ordinul de plată;
e) dacă suma din ordinele de plată întocmite potrivit alin. (5) este egală cu suma înscrisă în notificare, potrivit detalierilor prevăzute la alin. (2) , pentru fiecare factură în parte;
f) dacă suma totală a ordinelor de plată este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (2) .
(7) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (6) , unitățile Trezoreriei Statului virează suma totală primită de la AFIR din contul deschis potrivit alin. (1) într-un cont de venituri distinct al bugetului local sau, după caz, în contul distinct de venituri al instituțiilor publice locale finanțate în condițiile , cu modificările și completările ulterioare, și cel al instituțiilor publice finanțate în condițiile , cu modificările și completările ulterioare.
(8) Operațiunile prevăzute la alin. (6) se efectuează la nivelul unităților Trezoreriei Statului în aceeași zi în care s-au primit ordinele de plată de la beneficiarul care are calitatea de ordonator de credite al bugetului local.
(9) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la alin. (2) , beneficiarul depune la AFIR, în copie, extrasele de cont aferente, ca dovadă de achitare a taxei pe valoarea adăugată aferente atât cheltuielilor declarate eligibile, cât și cheltuielilor declarate neeligibile.
(10) În cazul în care beneficiarii sumelor nu depun documentele prevăzute la alin. (5) pentru toată suma menționată în notificare, în termenul prevăzut la alin. (9) , sau nu respectă condițiile prevăzute la alin. (6) , unitățile Trezoreriei Statului restituie integral în conturile AFIR sumele primite de acestea.
(11) În situația în care beneficiarii finanțați potrivit , cu modificările și completările ulterioare, nu respectă prevederile alin. (9) , AFIR solicită în scris Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.
(12) La primirea documentelor prevăzute la alin. (9) , AFIR notifică în scris Ministerul Finanțelor Publice, care dispune încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (11) .
(13) Sumele prevăzute la alin. (1) , virate beneficiarilor prevăzuți la art. 43 alin. (1) , nu pot fi utilizate pentru o altă destinație decât cea pentru care au fost acordate.
(14) Beneficiarii sunt responsabili de utilizarea sumelor potrivit destinațiilor, precum și de restituirea fondurilor virate, în cazul în care aceștia nu justifică utilizarea lor.
(15) Pentru sumele virate și nejustificate prin cereri de plată, AFIR notifică beneficiarilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la momentul constatării, obligația restituirii acestora.
(16) AFIR virează sumele prevăzute la alin. (10) , restituite de trezorerie, în conturile MADR din care s-au efectuat plățile, deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.