Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 900 din 27 octombrie 2015 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăţi directe şi pentru măsuri de piaţă în agricultură, precum şi a ajutoarelor specifice care se finanţează din Fondul european de garantare agricolă
(1) Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală de trezorerie și datorie publică, efectuează transferul în euro al sumei prevăzute la art. 1 alin. (1), în maximum două zile lucrătoare de la data solicitării de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(2) Echivalentul în euro al sumei prevăzute la art. 1 alin. (1) se determină pe baza cursului Băncii Naționale a României valabil la data efectuării transferului sumelor în valută din contul 3216.800000EUR "Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO", deschis la Banca Națională a României pe numele Ministerului Finanțelor Publice, în contul analitic denominat în euro 3216800200EUR "Disponibil fonduri nerambursabile aferente politicii agricole comune și a politicii de pescuit", deschis la Banca Națională a României, administrat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(3) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale efectuează schimbul valutar al întregii sume în euro transferate potrivit alin. (1) și virează echivalentul în lei al sumei rezultate în contul 54.04.03.31 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse reprezentând prefinanțare și fonduri în cazul indisponibilităților temporare F.E.G.A.", deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.