Articolul 63
Art. 63 din ORDONANŢĂ nr. 20 din 28 iulie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015
- Capitolul II Dispoziţii referitoare la bugetul de stat
(1) Se autorizează Serviciul Român de Informații să suplimenteze veniturile proprii în anexa nr. 3/31/13 "Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anul 2015-2018 (sumele alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)", la capitolul 33.10 "Venituri din prestări servicii și alte activități", subcapitolul 33.10.16 "Venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie sau anexă", cu suma de 725 mii lei, respectiv să introducă venituri proprii la subcapitolul 33.10.50 "Alte venituri din prestări de servicii și alte activități" în sumă de 50 mii lei.
(2) Se autorizează Serviciul Român de Informații în anexa nr. 3/31/21 "Fișa proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, alți donatori și din alte facilități postaderare" să majoreze creditele de angajament și creditele bugetare pe anul 2015, la proiectul 8053 "Instrumente pilot de reducere a substanțelor periculoase rezultate din industria de armament (INSPIRE)", cu suma de 32 mii lei.
(3) Se autorizează Serviciul Român de Informații să introducă modificări în anexa nr. 3/31/23 "Fișa Proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a UE, Politicii Agricole Comune și de Pescuit și a altor facilități și instrumente postaderare", la proiectul 6656 "Dezvoltarea unui centru național de cercetare în intelligence și securitate - INTELLISEC", capitolul 65.01 "Învățământ", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", respectiv să diminueze creditele de angajament pe coloana "Execuție preliminată 2014" cu suma de 1.726 mii lei și să majoreze pe anul 2015 creditele de angajament cu suma de 2.176 mii lei și creditele bugetare cu suma de 450 mii lei.