Articolul 71
Eligibilitatea elementelor și limitele aplicabile rangurilor
Art. 71 din LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare
- Partea I Regimul de supraveghere Solvabilitate II
- Titlul I Asigurători și reasigurători
- Capitolul V Solvabilitatea
- Secţiunea a 3-a Fondurile proprii
(1) Societățile dețin elemente de fonduri proprii eligibile pentru respectarea SCR, astfel:
a) elemente de rangul 1: peste o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile;
b) elemente de rangul 2: conform limitelor cantitative menționate de prevederile legale;
c) elemente de rangul 3: conform limitelor cantitative menționate de prevederile legale și mai puțin de o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile.
(2) Valoarea elementelor eligibile ale fondurilor proprii care acoperă SCR este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 și a valorii elementelor eligibile de rangul 2 și 3 prevăzute la alin. (1) .
(3) Societățile dețin elemente de fonduri proprii de bază eligibile pentru respectarea MCR, astfel:
a) elemente de rangul 1: peste jumătate din valoarea totală a fondurilor proprii de bază eligibile;
b) elemente de rangul 2: conform limitelor cantitative menționate de prevederile legale.
(4) Valoarea elementelor eligibile ale fondurilor proprii de bază care acoperă MCR este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 și a valorii elementelor eligibile de rangul 2, prevăzute la alin. (3) .