Articolul 166
Art. 166 din LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare
- Partea I Regimul de supraveghere Solvabilitate II
- Titlul III Alte dispoziții
- Capitolul II Dispoziții aplicabile în etapele de tranziție
Competențele A.S.F.
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi conform prevederilor art. 182 , A.S.F. aprobă:
a) fonduri proprii auxiliare, în conformitate cu prevederile art. 65;
b) clasificarea elementelor de fonduri proprii menționate la art. 69 alin. (2) ;
c) parametrii specifici, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (7) ;
d) modelul intern integral sau parțial, în conformitate cu prevederile art. 82 , respectiv ale art. 83;
e) constituirea vehiculelor investiționale, în conformitate cu prevederile art. 132;
f) fondurile proprii auxiliare ale holdingurilor intermediare, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) ;
g) modelul intern de grup, în conformitate cu prevederile art. 151;
h) aplicarea primei de echilibrare în cazul structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2)-(7) ;
i) aplicarea primei de volatilitate în cazul structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (8)-(17) ;
j) aplicarea măsurii tranzitorii în cazul ratei dobânzilor fără risc, în conformitate cu prevederile art. 168;
k) aplicarea măsurii tranzitorii în cazul rezervelor tehnice, în conformitate cu prevederile art. 169 .
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi conform prevederilor art. 182 , A.S.F.:
a) determină nivelul supravegherii la nivel de grup și decide asupra societăților incluse în sfera supravegherii la nivel de grup, în conformitate cu prevederile titlului II cap. I ;
b) participă, în cadrul colegiului supraveghetorilor, la desemnarea supraveghetorului coordonator, în conformitate cu criteriile menționate la art. 16 alin. (1) ;
c) participă la instituirea colegiilor supraveghetorilor, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) și (2) .
(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi conform prevederilor art. 182 , A.S.F.:
a) decide asupra deducerii participațiilor, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) ;
b) stabilește metoda de calculare a solvabilității la nivel de grup, în conformitate cu prevederile art. 139;
c) determină echivalența regimului de solvabilitate și de supraveghere al statelor terțe, dacă este cazul, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (30) și (33) și determină modul de aplicare a prevederilor art. 162;
d) permite, în conformitate cu prevederile art. 154 , aplicarea prevederilor art. 155 alin. (1) în condițiile prevăzute la art. 15-18 ;
e) decide, dacă este cazul, aplicarea măsurilor tranzitorii, în condițiile art. 167 , și aplicarea prevederilor art. 155 alin. (1) , în condițiile prevăzute la art. 15-18 .
(4) Deciziile și aprobările acordate conform prevederilor alin. (1) și (3) sunt aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(5) A.S.F. transmite supraveghetorilor din celelalte state membre lista societăților care intră sub incidența art. 167 alin. (1) și (2) .
(6) Până la 1 ianuarie 2021, A.S.F. transmite anual către EIOPA următoarele informații:
a) dacă există pe piața națională produse cu garanții pe termen lung și practicile investiționale ale societăților pentru a acoperi obligațiile care decurg din produsele respective;
b) numărul societăților care aplică prima de echilibrare, prima de volatilitate, extinderea perioadei de redresare în conformitate cu art. 99 alin. (4) , submodulul risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată și măsurile tranzitorii prevăzute la art. 168 și 169 ;
c) impactul pe care îl au prima de echilibrare, prima de volatilitate, mecanismul de ajustare simetrică aplicat costului de capital aferent investițiilor în acțiuni, submodulul risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată și măsurile tranzitorii prevăzute la art. 168 și 169 , asupra situației financiare a societăților la nivel național și, în mod anonim, pentru fiecare societate, fără a menționa identitatea acesteia;
d) efectul pe care îl au prima de echilibrare, prima de volatilitate, mecanismul de ajustare simetrică aplicat costului de capital aferent investițiilor în acțiuni și submodulul risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată asupra practicilor investiționale ale societăților și dacă aplicarea acestor măsuri determină reducerea nejustificată a cerințelor de capital;
e) efectul produs de o eventuală extindere a perioadei de redresare în conformitate cu art. 99 alin. (4) asupra măsurilor aplicate de societăți pentru a restabili nivelul de fonduri proprii eligibile care să acopere SCR sau pentru a reduce profilul de risc în vederea respectării cerinței respective;
f) în cazul în care societățile aplică măsurile tranzitorii prevăzute la art. 168 și 169 , situațiile în care acestea respectă planul de introducere treptată prevăzut la art. 170 și posibilitatea de a reduce dependența de aceste măsuri tranzitorii, inclusiv măsurile adoptate sau care sunt preconizate spre adoptare de către societăți și A.S.F., cu respectarea prevederilor legale.