Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 845 din 7 octombrie 2015 privind stabilirea unor obligaţii şi sancţiuni ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă produse din lemn, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn
(1) Operatorii care introduc pentru prima dată pe piață lemn și produse din lemn, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. c) din Regulament, au obligația să implementeze și să utilizeze pentru codurile de clasificare prevăzute la art. 1 , precum și pentru celuloză și hârtie, prevăzute la cap. 47 și 48 din Nomenclatura combinată prevăzută în anexa nr. I la , cu excepția celor pe bază de bambus și a produselor reciclate, respectiv deșeuri și resturi, un sistem "due diligence", astfel cum este prevăzut la art. 6 din Regulament.
(2) La primul control efectuat asupra unui operator care nu a implementat și nu a utilizat un sistem "due diligence", agentul constatator acordă un termen de maximum 60 zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în prevederile , termen care se înscrie în actul de constatare a neregulilor.