Articolul II
Art. II din LEGE nr. 229 din 6 octombrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice va emite ordinul prevăzut la privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta lege.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice va propune Guvernului, spre aprobare, numărul maxim de posturi, structura organizatorică și atribuțiile Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, potrivit prevederilor art. 23 alin. (3) și , republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta lege.