Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private

Articolul 300

Articolul 300

Art. 300 din NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private

  1. Capitolul IV Bilanțul și contul de profit și pierdere
  2. Secţiunea a 8-a Datorii pe termen scurt: sume care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

(1) Atunci când o entitate încalcă, la sau înainte de finalul perioadei de raportare, o prevedere dintr-un acord de împrumut pe termen lung și această încălcare are drept efect faptul că datoria devine exigibilă la cerere, datoria este clasificată drept curentă inclusiv în situația în care creditorul a fost de acord, după perioada de raportare și înainte ca situațiile financiare să fie autorizate pentru emitere, să nu ceară plata ca urmare a încălcării.

(2) O entitate clasifică datoria drept curentă deoarece la finalul perioadei de raportare ea nu are un drept necondiționat de a-și amâna decontarea pentru cel puțin 12 luni după acea dată.

(3) Totuși, entitatea clasifică datoria ca datorie pe termen lung în cazul în care creditorul a fost de acord, până la finalul perioadei de raportare, să ofere o perioadă de grație care să se încheie la cel puțin 12 luni după perioada de raportare, în cadrul căreia entitatea poate rectifica abaterea și în timpul căreia creditorul nu poate cere rambursarea imediată.