Articolul 238
Art. 238 din NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private
- Capitolul IV Bilanțul și contul de profit și pierdere
- Secţiunea a 5-a Active circulante
(1) Resursele fondurilor de pensii private investite conform prevederilor legale, recunoscute drept investiții pe termen scurt, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 50 "Investiții pe termen scurt".
(2) În contabilitatea fondurilor de pensii private, conturile de investiții pe termen scurt se evidențiază distinct.
(3) În contabilitatea fondurilor de pensii private, conturile sintetice de investiții pe termen scurt se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de investiții pe termen scurt.