Articolul 25
Art. 25 din NORMĂ nr. 16 din 31 august 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor
- Capitolul IV Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului. Modalități de recuperare a sumelor plătite de la Fond
(1) Conform prevederilor , creditorii de asigurări care au încasat indemnizațiile/despăgubirile cuvenite de la Fond nu au dreptul să solicite încasarea creanțelor de asigurări în cadrul procedurii falimentului societății de asigurare debitoare decât pentru sumele care depășesc plafonul de garantare prevăzut de lege.
(2) Toate despăgubirile/indemnizațiile plătite din disponibilitățile Fondului, împreună cu dovada plății acestora, se înregistrează cu titlu de creanțe de asigurări la dosarul de faliment înregistrat pe rolul instanței judecătorești competente. Recuperarea creanțelor Fondului se face prin valorificarea bunurilor și/sau a drepturilor și veniturilor societății de asigurare debitoare, în condițiile , ale și ale privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. Creanțele Fondului reprezintă creanțe de asigurări conform și și se achită cu prioritate față de alte creanțe, imediat după achitarea sumelor prevăzute la . Reprezintă creanțe de asigurări ale Fondului și sumele avansate de acesta prestatorilor de servicii pentru instrumentarea și lichidarea dosarelor de daună, conform .
(3) Fondul este îndreptățit să înregistreze la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, orice sume achitate creditorilor de asigurări, precum și orice dobânzi și/sau cheltuieli efectuate din disponibilitățile Fondului cu titlu de creanțe de asigurări, conform .
(4) Creditorul de asigurări poate urma și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în procedură de faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut de lege, prin înscrierea creanței sale la masa credală. Dacă petentul a urmat procedura de faliment a asigurătorului anterior solicitării adresate Fondului, în cuprinsul cererii de plată va preciza suma solicitată la masa credală. În situația în care, la momentul depunerii cererii de plată la Fond, petentului i se distribuise o sumă în cadrul procedurii de faliment, acesta va preciza în cuprinsul cererii de plată cuantumul sumei încasate. Dacă, ulterior depunerii cererii de plată la Fond, petentul se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment, acesta va notifica Fondul.
(5) Fondul poate proceda la compensarea creanțelor sale cu cele ale societății de asigurare debitoare cu avizul Autorității de Supraveghere Financiară și cu aprobarea judecătorului-sindic, conform prevederilor . Fondul poate adjudeca în contul creanței sale constituite din sumele prevăzute la alin. (3) , în calitate de creditor privilegiat, activele societății de asigurare debitoare, în condițiile prevăzute la privind Codul de procedură civilă, republicată.
(6) Fondul este îndreptățit să solicite autorităților competente stabilirea răspunderii civile sau penale față de persoanele care au încasat sume necuvenite de la Fond, precum și să recupereze aceste sume, fiind abilitat să exercite acțiunile și/sau modalitățile prevăzute de lege în acest sens.