Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 16 din 31 august 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor

Articolul 22

Articolul 22

Art. 22 din NORMĂ nr. 16 din 31 august 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor

  1. Capitolul IV Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului. Modalități de recuperare a sumelor plătite de la Fond

(1) Indemnizațiile/Despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.

(2) Creditorii de asigurări prevăzuți la alin. (1) sunt, după caz:

a) persoana asigurată (asiguratul) - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare, putând avea și calitatea de parte contractantă;

b) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, societatea de asigurare debitoare urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

c) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.