Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 678 din 19 august 2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit

Articolul 1

Articolul 1

Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 678 din 19 august 2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit

(1) Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului legal național privind principalele activități și termene care trebuie respectate de către toate structurile implicate în închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007-2013 din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică și Programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană.

(3) Termenii Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit, denumite în continuare fonduri, program, axă prioritară, autoritate de management, autoritate de certificare, organism intermediar, beneficiar, operațiune, proiect major, proiect generator de venituri, instrumente de inginerie financiară, ajutor de stat au înțelesul prevăzut în regulamentele Uniunii Europene aplicabile.

(4) Potrivit orientărilor Comisiei referitoare la închiderea programelor operaționale aprobate prin Decizia C (2015) 2771 final din 30 aprilie 2015, pentru aplicarea prezentei hotărâri, expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) data finală de eligibilitate a cheltuielilor achitate de beneficiari - 31 decembrie 2015 - se referă la data până la care cheltuielile efectiv plătite de beneficiari pentru punerea în aplicare a operațiunilor finanțate din fonduri, realizate cu aplicarea prevederilor legale naționale și europene în vigoare, sunt eligibile și pot fi rambursate de Comisie; excepție fac cheltuielile efectuate în cadrul instrumentelor de inginerie financiară, pentru care se aplică reguli specifice de eligibilitate;

b) proiecte fazate - se referă la proiecte majore sau proiecte cu un buget total de cel puțin 5 milioane euro, care au două faze identificabile în mod clar din punct de vedere fizic și financiar, care pot fi eșalonate pentru a fi implementate pe două perioade de programare consecutive, 2007-2013 și 2014-2020, cu condiția ca cea de-a doua fază a proiectului să fie eligibilă pentru finanțare din fonduri în perioada 2014-2020; fazarea proiectelor majore implică modificarea deciziilor Comisiei prin care au fost aprobate acele proiecte;

c) proiecte nefuncționale - proiecte care până la data de 1 noiembrie 2016 nu sunt finalizate și în uz; pot fi considerate eligibile, în mod excepțional, pe baza unei justificări temeinice, dacă bugetul total al unui proiect este de cel puțin 5 milioane euro, iar contribuția fondurilor pentru aceste proiecte nu este mai mare de 10% din alocarea totală pentru programul în cadrul căruia au fost finanțate;

d) operațiuni care fac obiectul unei proceduri judiciare/unui recurs administrativ cu efect suspensiv - sume suspendate de la procedura de declarare/certificare, în baza prevederilor legale ale Uniunii Europene și naționale, pentru care au fost formulate suspiciuni de fraudă și/sau care se află în investigare la Departamentul pentru Luptă Antifraudă/Oficiul European de Luptă Antifraudă/Direcția Națională Anticorupție, precum și cele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, până la emiterea unei hotărâri judecătorești definitive;

e) debite nerecuperabile - debite constituite în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, care nu se mai pot recupera deși statul membru a întreprins toate măsurile necesare pentru recuperare;

f) declarația de închidere - documentul elaborat de Autoritatea de audit prin care se evaluează corectitudinea aplicației de plată a soldului final, precum și legalitatea și regularitatea tranzacțiilor cuprinse în declarația finală de cheltuieli;

g) documentele de închidere - pachetul de documente ce trebuie transmise Comisiei până la 31 martie 2017 pentru fiecare program operațional, care conține:

I. aplicația de plată a soldului final și o declarație de cheltuieli, conform prevederilor regulamentelor europene aplicabile;

II. raportul final de implementare a programului operațional, conform prevederilor regulamentelor europene aplicabile;

III. declarația de închidere însoțită de raportul final de control al Autorității de audit.