Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 629 din 28 iulie 2015 privind componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate

Articolul 16

Articolul 16

Art. 16 din HOTĂRÂRE nr. 629 din 28 iulie 2015 privind componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate

  1. Capitolul III Organizarea şi funcţionarea A.N.M.C.S.

Unitatea de Evaluare și Acreditare a Spitalelor are următoarele atribuții principale:

a) elaborează criteriile de selecție a persoanelor ce doresc să obțină certificatul de absolvire a programului de formare și perfecționare pentru evaluatori de servicii de sănătate și asigură desfășurarea acestui program, în colaborare cu organismele recunoscute de către A.N.M.C.S. de formare a personalului specializat în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate;

b) elaborează criteriile în vederea recunoașterii de către A.N.M.C.S. a persoanelor care au obținut, în condițiile legii, certificatul de absolvire a programului de formare și perfecționare pentru evaluatori de servicii de sănătate sau evaluatori de spitale, după caz;

c) asigură, în colaborare cu organismele recunoscute de către A.N.M.C.S. de formare a evaluatorilor de servicii de sănătate, monitorizarea și evaluarea periodică la fiecare 3 ani, pe baza dovedirii frecventării formelor de perfecționare continuă organizate în condițiile prevăzute la lit. a), a evaluatorilor de servicii de sănătate, în vederea menținerii recunoașterii acestora de către A.N.M.C.S.;

d) gestionează registrele evaluatorilor A.N.M.C.S.;

e) supune aprobării președintelui A.N.M.C.S. suspendarea dreptului de a participa la evaluare, precum și încetarea calității de membru al comisiei de evaluare sau a calității de evaluator de servicii de sănătate, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui A.N.M.C.S.;

f) elaborează procedurile specifice activității unității, precum și pe cele ce reglementează desfășurarea procesului de acreditare;

g) asigură înscrierea în procedura de acreditare a unităților sanitare, conform solicitărilor depuse;

h) elaborează planul anual de acreditare a spitalelor și, pe baza acestuia, planul multianual de acreditare a spitalelor;

i) elaborează metodologia de constituire a comisiilor de evaluare în vederea acreditării pentru unitățile sanitare cu paturi;

j) desemnează, pentru fiecare etapă a procesului de acreditare, persoana responsabilă cu menținerea legăturii cu spitalul, precum și cu gestionarea documentelor depuse pentru evaluare în vederea acreditării;

k) supraveghează activitatea coordonatorilor comisiilor de evaluare în vederea acreditării;

l) participă, alături de reprezentanții altor structuri organizatorice din cadrul A.N.M.C.S., în comisia de recepție a serviciilor prestate de evaluatorii de servicii de sănătate în cadrul procesului de acreditare a spitalelor;

m) supune spre aprobare președintelui A.N.M.C.S. verificarea activității depuse de membrii comisiilor de evaluare în vederea acreditării, atunci când constată situații deosebite survenite și care conduc la compromiterea procesului de evaluare;

n) analizează, în baza raportului de evaluare, modul în care activitatea spitalului este conformă cu cerințele standardelor de acreditare și elaborează raportul de acreditare;

o) supune spre aprobare președintelui A.N.M.C.S. raportul de acreditare și categoriile de acreditare pentru fiecare spital evaluat, care stau la baza emiterii ordinului de acreditare.