Articolul 17
Art. 17 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 816 din 25 iunie 2015 la nivel de grup de unităţi din reţeaua sanitară a Ministerului Transporturilor pe perioada 2015-2017
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Prezentul contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă de 2 ani de la data înregistrării lui la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
(2) La cererea uneia dintre părțile semnatare, în cazul apariției unor modificări legislative, părțile vor proceda la renegocierea unor clauze, după caz.
(3) La cererea uneia dintre părțile semnatare, în cazul apariției unor drepturi și obligații suplimentare ale salariaților, prezentul contract colectiv de muncă va fi pus în concordanță cu modificările survenite în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară.
(4) Până la finalizarea procedurilor prevăzute la alin. (3) din prezentul articol sunt aplicabile de drept prevederile legislației în vigoare și contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară.
(5) Cu cel mult 45 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat, părțile vor conveni asupra prelungirii sau negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități potrivit prevederilor legale.
(6) În cazul în care niciuna din părțile semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități nu denunță unilateral contractul cu 30 de zile înainte de expirarea sa, acesta se prelungește tacit cu 1 an, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare.
(7) Prezentul contract colectiv de muncă va fi adaptat corespunzător în cazul modificării prevederilor legale referitoare la organizarea și funcționarea sindicatelor și patronatelor reprezentative.
(8) Orice clauză care presupune acordarea de drepturi bănești va fi negociată de părțile semnatare ale prezentului contract, în vederea modificării și evidențierii corespunzătoare a bugetului destinat organizării și funcționării sistemului sanitar din rețeaua sanitară a MT.