Articolul 134
Art. 134 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 816 din 25 iunie 2015 la nivel de grup de unităţi din reţeaua sanitară a Ministerului Transporturilor pe perioada 2015-2017
- Capitolul VI Protecţia socială a salariaţilor, membri ai sindicatelor afiliate organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă
(1) La aplicarea efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante de natura celor desființate, măsurile vor afecta, în ordine:
a) persoanele care cumulează două sau mai multe funcții, precum și cele care cumulează pensia cu salariul;
b) persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limita de vârstă;
c) persoanele care împlinesc vârsta de pensionare, la cerere;
d) persoanele care au avut abateri disciplinare;
e) persoanele care desfășoară activitate privată, fără a fi îngrădit dreptul constituțional la muncă al persoanei respective.
(2) Pentru luarea măsurilor de încetare a contractelor individuale de muncă, vor fi avute în vedere următoarele criterii:
a) dacă măsura afectează doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul individual de muncă al salariatului cu venitul cel mai mic;
b) măsura să afecteze în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, bărbații văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, precum și salariații care mai au 3 ani până la pensionare, la cererea lor.
(3) În cazul în care măsura de încetare a contractului individual de muncă ar afecta un salariat care urmează un curs de calificare, reprofilare, specializare sau de perfecționare a pregătirii profesionale, acesta având încheiat un contract cu unitatea, de prestare a activității pe o anumită perioadă de timp, administrația nu-i va putea solicita despăgubiri pentru perioada rămasă nelucrată până la împlinirea termenului.