Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 10 din 22 iulie 2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative

Articolul 41

Articolul 41

Art. 41 din REGULAMENT nr. 10 din 22 iulie 2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative

  1. Titlul V Distribuția transfrontalieră a titlurilor de participare ale F.I.A.
  2. Capitolul III Cerințe aplicabile distribuției către investitorii din România a titlurilor de participare emise de F.I.A. din state terțe

(1) Cu luarea în considerare a prevederilor și ale prezentului titlu, distribuirea în România a titlurilor de participare emise de F.I.A. din state terțe se realizează sub rezerva înregistrării respectivelor F.I.A. la A.S.F.

(2) În aplicarea prevederilor se consideră modificare substanțială a informațiilor comunicate în conformitate cu prevederile alin. (3) și (5) ale aceluiași articol următoarele:

a) modificarea documentelor de constituire a F.I.A. și/sau A.F.I.A.;

b) modificarea informațiilor prevăzute la .

Notă

Începând cu data de 16-04-2027, conform , coroborat cu prevederile din același act normativ, la articolul 41 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) modificarea informațiilor prevăzute la , , , , și .

(3) În aplicarea prevederilor , un A.F.I.A. stabilit în România poate să distribuie în România titluri de participare ale unui F.I.A. dintr-un stat terț pe care îl administrează, cu condiția respectării prevederilor alin. (1) ale aceluiași articol, respectiv a îndeplinirii obligațiilor care rezultă din aplicarea Orientărilor ESMA referitoare la modelul de memorandum de înțelegere privind consultarea, cooperarea și schimbul de informații în legătură cu supravegherea entităților prevăzute de DAFIA (ESMA/2013/998).

(4) În aplicarea prevederilor , A.F.I.A. dintr-un stat terț comunică A.S.F., în calitatea acesteia de autoritate competentă din noul stat membru de referință, în termen de 3 zile lucrătoare, numele statului membru de referință corect pe baza strategiei de marketing pe care o aplică efectiv.

(5) În aplicarea prevederilor , respectiv a celor ale , A.F.I.A. dintr-un stat terț poate să distribuie către investitorii din România titluri de participare ale F.I.A. pe care le administrează, cu condiția notificării prealabile a A.S.F., cu respectarea prevederilor și cu luarea în considerare a prevederilor prezentului titlu.

(5^1) În aplicarea prevederilor și , A.F.I.A. dintr-un stat membru poate să distribuie titluri de participare ale F.I.A. dintr-un stat terț către investitorii de retail din România, cu condiția notificării prealabile a A.S.F., cu respectarea prevederilor art. 38-40 și art. 41 alin. (3) .

(la 13-11-2019, Articolul 41 din Capitolul III, Titlul V a fost completat de )

(6) Fără a aduce atingere prerogativelor prevăzute de , A.S.F. poate impune A.F.I.A. prevăzuți la alin. (5) , în cazul în care consideră că acest lucru este necesar pentru asigurarea unei reglementări și supravegheri adecvate și ordonate a A.F.I.A., condiții suplimentare celor prevăzute la , în funcție de specificul respectivului A.F.I.A., respectiv F.I.A. și/sau al situației economice din statele terțe.

(7) Condițiile impuse de A.S.F. în baza alin. (6) sunt aplicabile de la data indicată de către A.S.F. în comunicarea adresată autorității competente din statul terț în care A.F.I.A. este stabilit sau în actul individual emis în acest sens.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 13.11.2019

    Completare

    REGULAMENT nr. 10 din 1 noiembrie 2019

    (la 13-11-2019, Articolul 41 din Capitolul III , Titlul V a fost completat de Articolul 21 din REGULAMENT nr. 10 din 1 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 13 noiembrie 2019 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.