Articolul 3
Art. 3 din NORME nr. 242 din 15 ianuarie 1999 privind sprijinirea brevetarii în străinătate a inventiilor româneşti
Poate beneficia de acordarea unui sprijin financiar în vederea brevetarii în străinătate a inventiei în cauza, în condițiile prezentelor norme, orice persoană fizica română cu un venit brut mediu lunar pe ultimele 12 luni mai mic decât de 10 ori venitul brut stabilit ca medie lunară pe economie pentru ultimele 12 luni sau orice persoană juridică română cu o cifra de afaceri mai mica de 5 miliarde lei pe ultimele 12 luni, care a solicitat eliberarea unui brevet de invenție pentru care s-a constituit la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci un depozit național reglementar.
În cazul unui grup de solicitanți, fiecare solicitant în parte trebuie să îndeplinească condițiile precizate în alineatul precedent, pentru a putea beneficia de sprijinul financiar al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci în vederea brevetarii în străinătate.
Pentru brevetarea în acele state în care legea prevede că solicitantul să fie persoana fizica, cererea de sprijin financiar a unui solicitant, persoana juridică, trebuie semnată și de către persoanele fizice respective - inventatori -, care trebuie, de asemenea, sa îndeplinească criteriile prevăzute în prezentele norme.
Sprijinul financiar în vederea brevetarii în străinătate a inventiilor românești se acordă de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în limita fondului constituit conform art. 2 , unor solicitanți care îndeplinesc condițiile de mai sus, pe baza unei cererii-tip prezentate în anexa și a documentelor insotitoare prevăzute la art. 6 , în urma analizei acestora de către o comisie din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, constituită conform art. 4 .