Începe proba gratuită

NORME nr. 2 din 22 ianuarie 1999 privind autorizarea băncilor

Articolul 20

Articolul 20

Art. 20 din NORME nr. 2 din 22 ianuarie 1999 privind autorizarea băncilor

  1. Capitolul 2 Autorizarea băncilor
  2. Secţiunea II Băncile, persoane juridice române

Fondurile de investiții, fondurile cu capital de risc ori alte organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, asociațiile, fundațiile, ligile, sindicatele ori alte forme de asociere sindicala și orice alte forme de asociere similare nu pot participa ca fondator sau acționar semnificativ la capitalul social al unei bănci.

Interdicția prevăzută la alin. 1 se aplică și în cazul:

a) persoanelor juridice ori altor entități înregistrate în state cu care România nu întreține relații diplomatice sau în jurisdicții care nu instituie obligativitatea întocmirii situațiilor contabile, ținerii registrelor comerciale și/sau permit păstrarea anonimatului în ceea ce privește identitatea acționarilor și administratorilor;

b) persoanelor care justifica sursa fondurilor prin venituri obținute din activități desfășurate în statele sau jurisdictiile prevăzute la lit. a).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.