Articolul 153
Art. 153 din CONTRACT DE MUNCĂ nr. 557 din 15 aprilie 2015 la nivel de grup de unităţi aflate în administrarea/subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru anii 2015-2017, înregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 557 din data de 15.04.2015
- Capitolul 7 Formarea profesională
(1) În cazul în care salariatul este cel care are inițiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului, împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
(2) Angajatorul va decide cu privire la cererea formulată de salariat potrivit alin. (1), în termen de 15 zile de la primirea solicitării. Totodată angajatorul va decide cu privire la condițiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta.