Începe proba gratuită

CONTRACT DE MUNCĂ nr. 557 din 15 aprilie 2015 la nivel de grup de unităţi aflate în administrarea/subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru anii 2015-2017, înregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 557 din data de 15.04.2015

Articolul 150

Articolul 150

Art. 150 din CONTRACT DE MUNCĂ nr. 557 din 15 aprilie 2015 la nivel de grup de unităţi aflate în administrarea/subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru anii 2015-2017, înregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 557 din data de 15.04.2015

  1. Capitolul 7 Formarea profesională

(1) Angajatorul, după consultarea organizațiilor sindicale din unitate, are următoarele atribuții:

a) identificarea posturilor pentru care este necesară formarea profesională, a căilor de realizare, adoptarea programului anual și controlul aplicării acestuia;

b) sindicatele semnatare ale prezentului contract vor participa, prin împuterniciții lor, la orice formă de examinare organizată în vederea absolvirii unui curs de formare profesională în cadrul unității;

c) în cazul în care unitatea urmează să-și schimbe parțial sau total profilul de activitate, aceasta va informa și consulta sindicatul cu cel puțin 3 luni înainte de aplicarea măsurii și va oferi propriilor salariați posibilitatea de a se califica sau recalifica înainte de a apela la angajări de forță de muncă din afară;

d) în cazul în care un salariat identifică un curs de formare profesională pe care ar dori să-l urmeze, organizat de un terț, unitatea va analiza cererea împreună cu sindicatele semnatare ale prezentului contract;

e) salariații care au încheiat acte adiționale la contractul individual de muncă în vederea formării profesionale sunt obligați să suporte cheltuielile ocazionate de aceasta dacă părăsesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la data absolvirii cursurilor.

(2) Programele adoptate conform alin. (1) vor fi aduse la cunoștința tuturor salariaților în termen de 6 zile de la adoptare, prin afișare la avizierul unității.

(3) Planurile și programele de formare profesională anuală elaborate de către angajator, după consultarea organizațiilor sindicale din unitate, sunt anexe ale contractelor colective de muncă de la nivelul unităților sau grupurilor de unități.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.