Articolul 43
Creditele profesionale
Art. 43 din INSTRUCŢIUNI nr. 45 din 8 mai 2015 privind Corpul instructorilor de ordine publică din instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne
- Capitolul III Instructorii din învățământul postliceal
- Secţiunea a 3-a Formarea continuă a instructorilor din învățământul postliceal
(1) Instructorii au obligația de a se specializa și a dobândi noi competențe profesionale prin activități de învățare în contexte formale, nonformale și informale, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data intrării în vigoare a prezentelor instrucțiuni ori începând cu anul de învățământ de încadrare pe o funcție de instructor, după caz, un minimum de credite profesionale (Cp) potrivit funcției de încadrare îndeplinite la momentul analizei, după cum urmează:
a) instructor IDP - 90 Cp de către instructor ofițer, respectiv 45 Cp instructor subofițer/maistru militar/agent de poliție, cu excepția instructorilor conducere auto;
b) instructor IDA - 30 Cp de către instructor ofițer, respectiv 20 Cp instructor subofițer/maistru militar/agent de poliție;
c) instructori personal didactic auxiliar de conducere auto - 20 Cp;
d) instructori personal didactic de conducere, îndrumare și control - 45 Cp.
(2) Grila de echivalare în credite profesionale a rezultatelor programelor de formare continuă a personalului care desfășoară activități instructiv-educative în calitate de instructori în cadrul procesului de învățământ din MAI este prevăzută în anexa nr. 3 .