Începe proba gratuită

PROIECT DE LEGE nr. 242 din 16 martie 2015 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din PROIECT DE LEGE nr. 242 din 16 martie 2015 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public

  1. INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ - LEGE privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public
  2. Capitolul I Dispoziţii generale

(1) Medierea poate avea loc între două sau mai multe părți, ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor, fiind o procedură prealabilă a procesului de judecată, în condițiile art. 10 alin. (2) din prezenta lege, coroborată cu dispozițiile imperative ale art. 193 - Procedura prealabilă din Codul de procedură civilă.

(2) Dovada îndeplinirii procedurii prealabile va fi emisă doar de mediatorul public organizat în una din formele de exercitare a activității mediatorilor publici prevăzute de prezenta lege, copiile înscrisurilor doveditoare vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul, conform legii, și se vor atașa la cererea de chemare în judecată.

(3) Neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată de pârât prin întâmpinare sau cerere reconvențională ori va fi invocată de instanță, din oficiu, în orice stare a procesului.

(4) Fără să pună în discuție fondul dreptului, excepția lipsei procedurii prealabile, în acest caz, este mijlocul prin care, în condițiile legii, se invocă neregularități procedurale privind încălcarea unor norme de ordine publică, fiind o excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută.

(5) Părțile au dreptul să își aleagă în mod liber mediatorul public.

(6) Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulți mediatori publici.