Începe proba gratuită

PROIECT DE LEGE nr. 242 din 16 martie 2015 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public

Articolul 79

Articolul 79

Art. 79 din PROIECT DE LEGE nr. 242 din 16 martie 2015 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public

  1. INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ - LEGE privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public
  2. Capitolul V Procedura medierii
  3. Secţiunea a 6-a Închiderea medierii

(1) Acordul de mediere reprezintă manifestarea de voință prin care părțile consimt stingerea unui conflict, pe baza unei înțelegeri între ele, realizată în vederea atingerii unui acord mutual avantajos, și trebuie să conțină soluționarea problemelor identificate de părți, în funcție de obiectivele, nevoile și interesele definite de acestea, cu respectarea dispozițiilor legale.

(2) Acordul de mediere realizat în cadrul procedurii extrajudiciare, care are atestarea identității părților și cuprinde toate clauzele înțelegerii dintre părți, poate fi depus de acestea sau de reprezentantul lor la instanța competentă, pentru a se pronunța o hotărâre prin care se încuviințează învoiala părților, de către judecătorul delegat, în Camera de consiliu. În acest caz, taxa judiciară percepută va fi de 50% din taxa judiciară de timbru, iar soluționarea cauzei se va face cu celeritate, în maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de încuviințare a acordului de mediere.

(3) Dacă acordul de mediere are ca obiect o cauză ce se află deja pe rolul unei instanțe de judecată, acesta va fi depus la dosarul cauzei. În acest caz, după rămânerea definitivă a hotărârii în baza acordului de mediere, părților li se va restitui 50% din taxa judiciară de timbru.

(4) Toate acordurile de mediere ce au ca finalitate întocmirea unui înscris pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem, inclusiv cele care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau grevarea cu o sarcină reală asupra unui imobil sau dezmembrăminte ale acestuia, trebuie să fie prezentate fie notarului public în vederea îndeplinirii procedurii prevăzute de , republicată, cu modificările și completările ulterioare, fie instanței de judecată care să pronunțe o hotărâre prin care se încuviințează învoiala părților.

(5) Acordul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele clauze:

a) identitatea părților aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanților lor;

b) datele de identificare ale mediatorului public instrumentator;

c) înțelegerea părților privind limba în care urmează să se desfășoare medierea;

d) obiectul conflictului;

e) soluția convenită de părți, precum și dacă aceasta este totală sau parțială, după caz;

f) numărul și data încheierii acordului de mediere;

g) semnătura părților aflate în conflict;

h) semnătura și sigiliul mediatorului public instrumentator;

i) mențiune privind numărul de exemplare redactate și destinația lor;

i) orice alte mențiuni prevăzute de prezenta lege, actele normative în vigoare, ordinea publică și bunele moravuri.

(6) În cauzele penale, acordul de mediere trebuie să cuprindă mențiunea dacă părțile au beneficiat de asistența unui avocat și de serviciile unui interpret ori, după caz, faptul că au renunțat expres la acestea.