Articolul 21
Art. 21 din PROIECT DE LEGE nr. 242 din 16 martie 2015 privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public
- INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ - LEGE privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator public
- Capitolul III Profesia de mediator public
- Secţiunea 1 Dobândirea, suspendarea şi încetarea calităţii de mediator public
(1) Mediatorii publici sunt înscriși în Tabloul mediatorilor publici, întocmit de Consiliul Național de Mediere și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În tabloul prevăzut la alin. (1) se menționează următoarele date:
a) numele și prenumele mediatorului public;
b) sediul profesional principal, precum și sediile secundare, dacă este cazul;
c) pregătirea de bază a mediatorului public, instituțiile la care s-a format și titlurile obținute;
d) domeniul medierii în care acesta este specializat;
e) durata experienței practice în activitatea de mediere;
f) limba străină în care este capabil să desfășoare medierea;
g) calitatea de membru al Camerei Mediatorilor Publici din circumscripția curții de apel unde își desfășoară activitatea;
h) existența unei cauze de suspendare.
(3) Consiliul Național de Mediere are obligația să actualizeze periodic și cel puțin o dată pe an Tabloul mediatorilor publici și să îl pună la dispoziția celor interesați pe pagina de internet a acestuia, la sediul său, al instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, al autorităților administrației publice locale, precum și la sediul Ministerului Justiției.