Articolul 53
Art. 53 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 11 din 15 ianuarie 2015 la nivel de grup de unităţi din Ministerul Afacerilor Interne
- Capitolul 7
(1) La ședințele colegiului de conducere ale MAI, atunci când se discută probleme de interes profesional, economic, social, cultural-sportiv, poate fi invitat câte un reprezentant al organizației sindicale reprezentative.
(2) La nivelul unităților M.A.I., la activitățile și la ședințele de conducere, în care se discută probleme de interes profesional, economic, social, cultural-sportiv, angajatorul va invita conducătorul organizației sindicale teritoriale reprezentative la nivelul unității respective.
(3) Invitarea reprezentanților organizațiilor sindicale reprezentative în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) se va face în timp util.
(4) Reprezentanților organizațiilor sindicale reprezentative li se comunică ordinea de zi și li se asigură accesul, în condițiile legii, la documentele privind problemele profesionale, economice, sociale sau culturale puse în discuție, cu respectarea prevederilor legale în ceea ce privește protecția și accesul la documentele care conțin informații clasificate.