Articolul 35
Art. 35 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 11 din 15 ianuarie 2015 la nivel de grup de unităţi din Ministerul Afacerilor Interne
- Capitolul 4 Contractul individual de muncă
(1) În situația în care, în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii, postul este reînființat, salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînființat în aceeași activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.
(2) Angajatorul va transmite salariatului concediat de pe postul reînființat a cărui activitate este reluată în aceleași condiții de competență profesională o comunicare scrisă, prin care este informat asupra reluării activității.
(3) Salariatul are la dispoziție un termen de maximum 5 zile calendaristice de la data comunicării angajatorului, prevăzută la alin. (2), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la locul de muncă oferit.
(4) În situația în care salariatul, care are dreptul de a fi reangajat potrivit alin. (2), nu își manifestă în scris consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3) sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.