Articolul 4
Art. 4 din NORMĂ nr. 5 din 3 martie 2015 privind avizarea fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură
În vederea obținerii avizului prealabil necesar înregistrării la Registrul asociațiilor și fundațiilor, solicitanții vor depune la registratura A.S.F. următoarele documente:
1. cerere standard, în forma prevăzută în anexa nr. 1, semnată de persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice a Fondului;
2. actul constitutiv și statutul, în formă autentică, cu respectarea art. 5;
3. documente care să permită evaluarea îndeplinirii de către membrii Consiliului director a condițiilor prevăzute de prezenta normă, respectiv declarația prevăzută în anexa nr. 4 și documentele aferente, pentru fiecare dintre ei;
4. dovada achitării taxei de avizare.