Articolul 40
Art. 40 din REGULAMENT nr. 2 din 18 februarie 2015 privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
- Capitolul V Activitatea de control efectuată de către A.S.F.
- Secţiunea a 4-a Finalizarea acţiunii de control
(1) În situația în care, în urma acțiunii de control, entitatea nu a fost sancționată sau nu au fost dispuse măsuri cu privire la aceasta, finalizarea acțiunii de control este reprezentată de comunicarea prin adresă scrisă către entitatea controlată, prin care se atestă faptul că, în urma activității de control, aceasta nu a fost sancționată sau nu au fost dispuse măsuri.
(2) În situația în care, în urma acțiunii de control, au fost dispuse sancțiuni/măsuri de către Consiliul A.S.F., acțiunea de control se consideră finalizată după comunicarea măsurilor dispuse.
(3) Entitatea controlată are obligația de a transmite în termenul fixat stadiul adoptării măsurilor dispuse de către Consiliul A.S.F.
(4) În cazul netransmiterii stadiului de implementare a măsurilor dispuse, entitatea controlată este notificată de către direcția de specialitate din cadrul A.S.F. și are obligația de a se conforma în termenul stabilit de către A.S.F.