Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 1 din 12 februarie 2015 privind prestarea unor activităţi de către societăţile de servicii de investiţii financiare şi aplicarea unor prevederi ale legislaţiei pieţei de capital în cazul contractului de fiducie

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din REGULAMENT nr. 1 din 12 februarie 2015 privind prestarea unor activităţi de către societăţile de servicii de investiţii financiare şi aplicarea unor prevederi ale legislaţiei pieţei de capital în cazul contractului de fiducie

  1. Capitolul IV Alte activităţi ce pot fi prestate de S.S.I.F.

(1) O S.S.I.F. poate presta, în baza prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, următoarele activități:

a) de administrare a piețelor organizate, astfel cum este aceasta reglementată de privind bursele de mărfuri;

b) de închiriere a imobilelor aflate în proprietate, cu condiția ca acestea să nu constituie sediul social sau sediul central al S.S.I.F. autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară;

c) de agent de asigurare, cu respectarea prevederilor privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare;

d) de asistent în brokeraj, cu respectarea prevederilor , cu modificările și completările ulterioare;

e) de intermediar de credite, cu respectarea prevederilor privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările ulterioare;

f) de intermediar de pensii private, cu respectarea prevederilor privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative, aprobată prin , cu modificările ulterioare.

(2) Anterior începerii prestării activității prevăzute la alin. (1) lit. a), S.S.I.F. va notifica Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la intenția sa, precizând data preconizată de începere a activității. S.S.I.F. va transmite Autorității de Supraveghere Financiară avizul Colegiului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României cu privire la autorizarea sa de a presta activitatea de administrare a piețelor organizate conform prevederilor .

(3) În vederea prestării activității prevăzute la alin. (1) lit. a), S.S.I.F. va respecta, prin însumare, atât cerința de capital inițial prevăzută de , cu modificările și completările ulterioare, cât și cerința de capital social prevăzută de , asigurând o evidență distinctă a acestora în contabilitate.

(4) În vederea prestării activității prevăzute la alin. (1) lit. a), S.S.I.F. va respecta regulile prudențiale conform prevederilor privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, ale privind unele aspecte legate de aplicarea privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 , cu modificările și completările ulterioare, și ale standardelor tehnice emise în aplicarea acestuia.

(5) În vederea prestării activității prevăzute la alin. (1) lit. a), S.S.I.F. va asigura o structură organizatorică distinctă de cea aferentă activității de prestări de servicii și activității de investiții.

(6) Anterior începerii prestării activităților prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), S.S.I.F. va notifica Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la intenția sa, precizând data preconizată de începere a activității.

(7) Prestarea activității prevăzute la alin. (1) lit. f) se face cu avizul Autorității de Supraveghere Financiară, în condițiile stipulate de prevederile , aprobată prin , cu modificările ulterioare.

(8) În cazul prestării activității prevăzute la alin. (1) lit. b), S.S.I.F. va transmite Autorității de Supraveghere Financiară o copie a contractului de închiriere, în termen de maximum 30 de zile de la data semnării acestuia.

(9) Veniturile anuale provenite din activitatea de închiriere a imobilelor prevăzută la alin. (1) lit. b) pot reprezenta maximum 10% din veniturile anuale aferente activității de servicii de investiții financiare.

(10) În cazul prestării activităților prevăzute la alin. (1), S.S.I.F. asigură evidența contabilă folosind conturi analitice distincte pentru fiecare dintre activitățile prestate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.