Începe proba gratuită

ORDIN nr. 9 din 4 februarie 2015 privind formarea iniţială, în anul 2015, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din ORDIN nr. 9 din 4 februarie 2015 privind formarea iniţială, în anul 2015, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere

(1) În cazul neprezentării sau nepromovării examenului de absolvire, la cerere, cursantului în cauză i se eliberează adeverință de participare la cursuri, în care se specifică competențele certificate în urma școlarizării.

(2) Cursantul aflat în situația prezentată la alin. (1), în baza adeverinței eliberate de instituția de formare privind certificarea tuturor competențelor prevăzute de curriculum, are posibilitatea de a solicita reexaminarea, o singură dată, în termen de 6 luni de la finalizarea programului de formare inițială, cu oricare din seriile următoare, indiferent la care dintre instituțiile de formare prevăzute în anexă care organizează în această perioadă examen de absolvire, fără plata cheltuielilor aferente acestuia.

(3) În situația în care cursantul nu are certificate toate competențele prevăzute în curriculum sau a nepromovării reexaminării în condițiile prevăzute la alin. (2), în vederea dobândirii competențelor necesare îndeplinirii atribuțiilor în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul rutier, după caz, cel în cauză trebuie să repete programul de formare, la propunerea structurilor poliției locale în care este încadrat, cu suportarea cheltuielilor de școlarizare prevăzute la art. 7.

(4) Examenul de absolvire poate fi susținut numai în situația frecventării a cel puțin 80% din orele aferente fiecărei competențe din planul de învățământ.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.