Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector

Articolul 94

Articolul 94

Art. 94 din REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector

  1. Capitolul 5 Înmatricularea şi radierea autovehiculelor şi remorcilor
  2. Secţiunea a III-a Radierea autovehiculelor şi remorcilor

Proprietarii de autovehicule și remorci înmatriculate sunt obligați sa ceara radierea acestora din evidenta inspectoratelor de poliție județene sau a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit una dintre situațiile următoare:

a) la trecerea în proprietatea lor a autovehiculelor sau a remorcilor înmatriculate pe numele fostului proprietar, pe baza prezentării cărții de identitate a vehiculului și a fisei de înmatriculare, precum și a predării certificatului și a placilor cu numărul de înmatriculare;

b) la schimbarea domiciliului (sediului) lor în raza altui inspectorat de poliție județean sau a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București decât acela la care se afla înmatriculat autovehiculul sau remorca, pe baza prezentării cărții de identitate a vehiculului și a fisei de înmatriculare, precum și a predării certificatului și a placilor cu numărul de înmatriculare;

c) la scoaterea definitivă din România a autovehiculelor și a remorcilor, pe baza prezentării cărții de identitate a vehiculului și a predării certificatului și a placilor cu numărul de înmatriculare;

d) în cazul când autovehiculul sau remorca au devenit improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice și au fost dezmembrate, pe baza dovezii care atesta dezmembrarea și a predării cărții de identitate a vehiculului, precum și a certificatului și a placilor cu numărul de înmatriculare;

e) în cazul schimbării caroseriei sau a sasiului.

În cazul nerespectării prevederilor alineatului precedent, o dată cu constatarea contravenției organele de poliție vor retine certificatul de înmatriculare, precum și plăcile cu numerele de înmatriculare.

Proprietarii autovehiculelor și ai remorcilor pot solicita radierea acestora, dacă nu mai doresc să le păstreze în circulație. În acest caz, proprietarii vor face dovada ca poseda spațiu propriu amenajat parcarii acestor autovehicule și remorci cat timp sunt radiate din circulație, fiind interzisă parcarea acestora în alte locuri.

La efectuarea radierii, inspectoratele de poliție județene sau Direcția Generală de Poliție a Municipiului București comunică aceasta operațiune organelor fiscale.

Cărțile de identitate reținute de poliție conform prevederilor lit. d) vor fi remise Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.