Articolul 78
Art. 78 din REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector
- Capitolul 4 Condiţiile tehnice pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor
Dacă, în urma unei defectiuni survenite pe parcurs, autovehiculele nu mai îndeplinesc condițiile tehnice prevăzute în prezentul capitol, conducătorii lor sunt obligați sa ia toate măsurile pentru înlăturarea deficiențelor, iar dacă aceasta nu se poate realiza pe loc, vor merge la garaj sau la punctul cel mai apropiat de reparare, cu o viteză care să asigure evitarea oricărui accident.
Dacă defecțiunile survenite nu permit deplasarea autovehiculelor la garaj sau la cel mai apropiat punct de reparare, conducătorii lor sunt obligați să le scoată din partea carosabilă, iar dacă aceasta nu este posibil, să le deplaseze cat mai aproape de marginea din dreapta a drumului public, semnalizand prezenta lor prin aprinderea lanternelor de poziție (și prin lumina roșie din spate, dacă locul respectiv nu este iluminat).
Orice conducător de vehicul este obligat sa îi ajute pe conducătorii autovehiculelor rămase în până, la scoaterea acestora din partea carosabilă a drumului public.
În cazul când defectiunea privește sistemul de iluminat, conducătorii autovehiculelor rămase în până sunt obligați să asigure funcționarea cel puțin a farului din partea stanga a autovehiculului.
Dacă sistemul de iluminat nu funcționează, autovehiculele nu vor circula în timpul nopții sau pe ceata, poziția lor fiind semnalizata prin instalarea în fața și în spate a câte unui triunghi reflectorizant.