Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector

Articolul 121

Articolul 121

Art. 121 din REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector

  1. Capitolul 9 Dispoziţii finale şi tranzitorii

Autovehiculele conduse de persoane care au o practica de conducere mai puțin de un an vor fi prevăzute cu un semn distinctiv în forma de disc, în centrul căruia se afla semnul exclamarii (Atenție).

Discul va fi de culoare galbena, cu diametrul de 100 mm, iar semnul exclamarii de culoare neagra, cu lungimea de 60 mm și diametrul punctului de 10 mm.

La autoturisme, discurile vor fi plasate în interior, unul la coltul din dreapta jos al parbrizului și celălalt în partea dreaptă a geamului din spate.

La celelalte autovehicule, discul din fața va fi plasat în cabina în partea dreaptă a parbrizului, iar cel din spate lângă numărul de înmatriculare; la autovehiculele pe doua sau trei roti, discul se instaleaza lângă numărul de înmatriculare din spate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.