Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector

Articolul 118

Articolul 118

Art. 118 din REGULAMENT nr. 328 din 29 aprilie 1966 *** Republicat pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector

  1. Capitolul 8 Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor

Persoanele cărora li s-a anulat permisul de conducere conform , privind circulația pe drumurile publice, republicat, pot solicita aprobarea pentru prezentarea la examen, în vederea obținerii unui nou permis de conducere, șefului inspectoratului județean de poliție sau, după caz, al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în raza căreia au avut domiciliul la data anulării permisului de conducere.

Persoanele care nu obțin aprobarea prevăzută la alin. 1 se pot adresa Inspectoratului General al Poliției.

Prevederile alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care solicită aprobarea pentru prezentarea la examen, în vederea obținerii permisului de conducere, în condițiile , republicat.