Articolul 13
Art. 13 din HOTĂRÂRE nr. 38 din 21 ianuarie 2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
(1) Conducerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor se asigură de către ministrul mediului, apelor și pădurilor.
(2) Ministrul mediului, apelor și pădurilor reprezintă ministerul în justiție, în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații interne și internaționale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine.
(3) Ministrul mediului, apelor și pădurilor este ordonator principal de credite și îndeplinește atribuțiile generale prevăzute la privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul mediului, apelor și pădurilor emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.
(5) Prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor pot fi delegate atribuții și persoanelor cu funcții de conducere, cu respectarea prevederilor legale.