Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 1 din 8 ianuarie 2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat

Articolul 34

Articolul 34

Art. 34 din NORMĂ nr. 1 din 8 ianuarie 2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat

  1. Capitolul V Actualizarea informațiilor cuprinse în Registrul participanților la fondurile de pensii administrate privat

(1) În cel mai scurt timp posibil de la primirea listelor de atenționare, administratorii analizează situația și se adresează, după caz, fiecărui participant menționat în listă, angajatorilor sau altor administratori, prin orice mijloace care pot fi probate ulterior, în vederea clarificării situației notificate.

(2) În cazul notificării participantului de către administrator cu privire la semnalarea unor erori materiale referitoare la elementele de identificare ale acestuia, participantul este obligat să întreprindă toate măsurile necesare în vederea corectării erorii.

(3) Participantul este obligat să notifice în scris administratorului fondului de pensii administrat privat la care a aderat sau a fost repartizat aleatoriu, precum și angajatorului sau angajatorilor, după caz, orice modificări referitoare la elementele de identificare și/sau de contact, însoțite de copii ale actelor doveditoare eliberate de instituțiile abilitate, în termen de 30 de zile calendaristice de la data de începere a valabilității acestora.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.