Articolul 18
Art. 18 din NORMĂ nr. 1 din 8 ianuarie 2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul IV Validarea persoanelor eligibile în cadrul procesului de aderare
(1) Pe baza raportului transmis lunar de către administratori, instituția de evidență verifică dacă:
a) persoana este înscrisă în Registrul propriu al participanților;
b) persoana este înscrisă în Registrul propriu de evidență al asiguraților din sistemul public de pensii, are vârsta de maximum 45 de ani la data semnării actului de aderare și datorează cel puțin o contribuție de asigurări sociale în ultimele 6 luni anterioare datei validării, în conformitate cu unul dintre documentele de asigurare depuse la instituția de evidență;
c) persoana figurează cu un singur act individual de aderare raportat la instituția de evidență în cadrul aceleiași raportări;
d) persoana este înscrisă în Registrul participanților al altei instituții de evidență, ca urmare a schimbului periodic de informații prevăzut la alin. (2) .
(2) În vederea respectării prevederilor , instituțiile de evidență vor face schimb de informații referitoare la participanții înscriși în Registrele proprii și la persoanele eligibile care au semnat un act individual de aderare și care sunt cuprinse în raportul transmis de administratori la data de 25 a fiecărei luni, respectiv pentru persoanele eligibile pentru care urmează să se înceapă procesul de repartizare aleatorie.
(3) În cazul în care se constată că un participant a fost validat de instituții de evidență diferite la fonduri de pensii administrate privat diferite, instituțiile de evidență vor înștiința administratorii în vederea inițierii procedurii de transfer către fondul de pensii administrat privat unde participantul a fost validat prima dată.
(4) În cazul în care se constată că un participant a fost validat de instituții de evidență diferite la același fond de pensii administrat privat, instituțiile de evidență vor înștiința administratorul și vor prelua informațiile înscrise în Registrul participanților instituției de evidență unde participantul a fost validat prima dată.
(5) Până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care se întocmește raportul, instituția de evidență actualizează Registrul participanților și înscrie în acesta, ca validate, informațiile din actele individuale de aderare pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) .
(6) Instituția de evidență invalidează informațiile din actele individuale de aderare pentru persoanele care:
a) figurează cu un singur act de aderare raportat de către administratori, dar nu sunt înregistrate în Registrul propriu de evidență a asiguraților din sistemul public de pensii sau nu se regăsesc cu cel puțin o obligație de plată în ultimele 6 luni anterioare datei validării în documentele de asigurare înregistrate la instituția de evidență;
b) au aderat și au fost validate anterior raportării lunare curente sau pentru care au fost raportate mai multe acte individuale de aderare în cadrul aceleiași raportări lunare;
c) au semnat acte individuale de aderare care nu sunt corect completate sau nu cuprind toate informațiile solicitate, cu excepția denumirii și a codului de identificare fiscală/codului unic de înregistrare al angajatorului, precum și a numărului de telefon și e-mailului persoanelor eligibile;
d) figurează în Registrul participanților altei instituții de evidență, comunicând administratorului instituția de evidență în registrul căreia figurează persoana respectivă.