Articolul 11
Art. 11 din NORMĂ nr. 1 din 8 ianuarie 2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul III Actul individual de aderare și procedura de modificare a acestuia
- Secţiunea 1 Actul individual de aderare
(1) Actul individual de aderare se completează în două exemplare, fiecare exemplar se semnează în original de către persoana eligibilă și de către agentul de marketing persoană fizică și se distribuie astfel:
a) un exemplar se păstrează de către administratorul fondului de pensii administrat privat la care persoana eligibilă a aderat;
b) un exemplar se păstrează de către persoana eligibilă care a aderat la un fond de pensii administrat privat.
(2) Pentru actele individuale de aderare care nu se mai află în posesia participantului sau care au fost distruse în mod ireversibil, administratorul eliberează copii, în urma cererii adresate de către acesta.