Articolul 8
Art. 8 din PROTOCOL nr. 15 din 24 iunie 2013 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
1. Modificările aduse prin art. 2 din prezentul protocol se aplică exclusiv candidaților de pe listele prezentate Adunării Parlamentare de către înaltele părți contractante, în temeiul art. 22 din Convenție, ulterior intrării în vigoare a prezentului protocol.
2. Modificarea adusă prin art. 3 din prezentul protocol nu se aplică cauzelor pendinte în care una dintre părți s-a opus, anterior intrării în vigoare a prezentului protocol, propunerii uneia dintre camerele Curții de a se desesiza în favoarea Marii Camere.
3. Art. 4 din prezentul protocol va intra în vigoare la expirarea unei perioade de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Art. 4 din prezentul protocol nu se aplică cererilor în care decizia definitivă, în sensul art. 35 par. 1 din Convenție, este anterioară datei intrării în vigoare a art. 4 din prezentul protocol.
4. Toate celelalte dispoziții din prezentul protocol se aplică de la data intrării sale în vigoare, în conformitate cu dispozițiile art. 7.