Articolul 17
Art. 17 din REGULAMENT nr. 17 din 28 noiembrie 2014 privind statutul juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate
- Capitolul IV Dispoziţii tranzitorii şi finale
Societățile ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ și piața valorilor mobiliare necotate care au convocat, anterior intrării în vigoare a prezentului regulament, o adunare generală extraordinară a acționarilor de retragere de la tranzacționare în temeiul Dispunerii de măsuri nr. 8/2006*1) pot derula procedura inițiată conform prevederilor acesteia. Începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament, societăților ale căror acțiuni se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate nu le mai sunt aplicabile prevederile Dispunerii de măsuri nr. 8/2006, nemaiputând fi convocate adunări generale extraordinare ale acționarilor în baza acesteia.
Notă
──────────
*1) Dispunerea de măsuri nr. 8/2006 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
──────────