Articolul 79
Art. 79 din LEGE nr. 27 din 28 decembrie 1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară
- Titlul III DISPOZIŢII COMUNE ŞI TRANZITORII
- Capitolul 14
(1) Ministerul Muncii, cu acordul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, va da instrucțiuni și indicații obligatorii în vederea aplicării unitare a prevederilor cuprinse în legislația de pensii.
(2) La Ministerul Muncii se constituie o Comisie centrala de pensii, în următoarea componenta:
| Presedinte: | - | un adjunct al ministrului muncii; | |
| Vicepresedinte: | - | directorul general al Directiei generale de asigurari sociale si pensii din Ministerul Muncii; | |
| Membri: | - | un judecator desemnat de catre Ministerul Justitiei; | |
| - | cite un specialist de inalta calificare delegat de catre Ministerul Finantelor si Consiliul Central al U.G.S.R.; | ||
| - | sase specialisti cu experienta indelungata in domeniul asigurarilor sociale. |
(3) Componenta nominală a Comisiei centrale de pensii se stabilește de Colegiul Ministerului Muncii, la propunerea organelor ai căror delegați fac parte din comisie.
(4) La ședințele Comisiei centrale de pensii pot fi invitați reprezentanți ai celorlalte sectoare de activitate care au sisteme proprii de asigurări sociale și pensii, interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii.
(5) Secretariatul Comisiei centrale de pensii va fi asigurat de Direcția generală de asigurări sociale și pensii din Ministerul Muncii.
(6) Comisia centrala de pensii lucrează pe baza unui regulament aprobat de Colegiul Ministerului Muncii.
(7) Comisia centrala de pensii are următoarele atribuții:
a) elaborează proiecte de instrucțiuni și indicații pe baza și în executarea legislației de pensii, ce se supun ministrului muncii spre a fi emise potrivit alin. 1;
b) stabilește, la propunerea Direcției generale de asigurări sociale și pensii, soluții de rezolvare a unor cazuri individuale, inclusiv a acelora care au fost definitiv rezolvate potrivit art. 43;
c) sprijină Ministerul Muncii în îndrumarea activității de pensii a celorlalte sectoare de activitate care au sisteme proprii de asigurări sociale și pensii.