Articolul 53
Articolul 53*)
Art. 53 din LEGE nr. 27 din 28 decembrie 1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară
- Titlul I PENSII DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT
- Capitolul 10 Suspendarea plăţii pensiei şi ajutorului social şi pierderea dreptului la pensie şi ajutor social
(1) Plata pensiei și a celorlalte drepturi aferente se suspenda pe timpul cît pensionarul:
Notă
*)
Dispozitia de la alin. 1 lit. d a fost abrogata prin Decretulnr. 96/1971, cu incepere de la data de 15 aprilie 1971.
a) își stabilește domiciliul pe teritoriul altei tari;
b) executa o pedeapsă privativă de libertate;
c) lucrează în baza unui contract de muncă, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 57, 58 și 59.
(2) De asemenea, dacă soțul supraviețuitor, pensionar urmaș, s-a recăsătorit, plata pensiei se suspenda pe tot timpul cît durează noua căsătorie, cu excepția situațiilor în care persoana cu care s-a recăsătorit este, la rindul ei, pensionar urmaș sau pensionar de invaliditate, nu este încadrată în munca sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu.
(3) Plata ajutorului social se suspenda în situațiile prevăzute la alin. 1 lit. a și b, precum și pe timpul în care beneficiarul realizează venituri de orice natura egale cu cuantumul ajutorului social pentru categoria respectiva sau mai mari.
(4) Membrii de familie ai pensionarilor sau beneficiarilor de ajutor social aflați în situația prevăzută la alin. 1 lit. b, care îndeplinesc condițiile pentru a primi pensie sau ajutor social de urmaș, au drept la pensia sau ajutorul social care li s-ar fi cuvenit în aceasta calitate pe tot timpul suspendării plății drepturilor susținătorilor.