Articolul 9
Art. 9 din ORDIN nr. 8 din 7 noiembrie 2014 privind exerciţiul de raportare de către instituţiile de credit a informaţiilor referitoare la remunerarea angajaţilor acestora
(1) Pentru prima raportare efectuată potrivit prezentului ordin, Banca Națională a României - Direcția supraveghere stabilește lista cu instituțiile de credit care participă la exercițiul de raportare și comunică respectivelor instituții de credit obligația participării la exercițiu până la data de 10 noiembrie 2014.
(2) Prima raportare efectuată potrivit prezentului ordin se întocmește și se transmite Băncii Naționale a României de către instituțiile de credit selectate potrivit art. 2 până la data de 21 noiembrie 2014, pentru informațiile aferente remunerațiilor acordate pentru activitatea profesională desfășurată în anul 2013.
(3) În scopul raportării informațiilor aferente anului 2013 prevăzute la alin. (2) , expresia "categorii de personal a căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit" are înțelesul prevăzut de privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora, cu modificările și completările ulterioare, aflat în vigoare la nivelul anului 2013.
(4) În situația în care instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) nu pot defalca informațiile ce trebuie raportate pentru anul 2013 potrivit funcțiilor și domeniilor de activitate specificate în anexele nr. 1 , 2 și 3 , instituțiile de credit respective pot raporta, în categoria "Toate celelalte domenii de activitate", informații agregate aferente organului de conducere în funcțiile sale de supraveghere și de conducere, funcțiilor corporative și funcțiilor de control independente.