Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 985 din 4 noiembrie 2014 privind retransmiterea unui sector de drum național din domeniul public al statului și din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor în domeniul public al orașului Târgu Frumos, precum și declasarea acestuia din categoria drumurilor de interes național și încadrarea acestuia în categoria drumurilor de interes local
Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.