Articolul 31
Art. 31 din NORMĂ nr. 21 din 30 octombrie 2014 privind activitatea de audit financiar la entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
- Capitolul IV Comitetul de audit
(1) Atribuțiile și regulile de funcționare aplicabile comitetului de audit sunt prevăzute de prezenta normă și de legislația națională în vigoare.
(2) În sensul prevederilor alin. (1) și fără a aduce atingere responsabilității membrilor organelor de administrație, de conducere sau de supraveghere ori a altor membri care sunt numiți de adunarea generală a acționarilor din cadrul entității auditate, comitetul de audit are, printre altele, următoarele atribuții:
a) avizarea planului de audit intern și necesarului de resurse aferente acestei activități;
b) primirea raportului de audit intern și analizarea constatărilor și recomandărilor auditorului financiar privind deficiențele semnificative ale controlului intern în ceea ce privește procesul de raportare financiară;
c) asigurarea respectării prevederilor cadrului legal, ale actului constitutiv și ale normelor aprobate de consiliul de administrație/consiliul de supraveghere;
d) monitorizarea procesului de raportare financiară;
e) monitorizarea eficacității sistemelor de control intern, de audit intern, după caz, și de management al riscurilor din cadrul entității;
f) monitorizarea auditării situațiilor financiare individuale anuale/consolidate;
g) verificarea și monitorizarea independenței auditorului financiar, în special în legătură cu prestarea de servicii suplimentare către entitate;
h) asigurarea că la nivelul consiliului de administrație/consiliul de supraveghere au fost adoptate toate măsurile de remediere necesare soluționării deficiențelor identificate de auditorii financiari.