Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 16 din 2 septembrie 2014 privind procedura de eliberare a adeverinţelor prin care se atestă îndeplinirea de către organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile mass-media a condiţiilor prevăzute de art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi procedura de acreditare a observatorilor externi şi a reprezentanţilor externi ai mass-mediei la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014
(1) Până cel mai târziu la data de 23 octombrie 2014, instituția mass-media din România care dorește să desemneze reprezentanți interni la alegerile pentru Președintele României din anul 2014 trebuie să transmită Autorității Electorale Permanente o cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, prin care solicită eliberarea adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de documente din care să rezulte faptul că instituția desfășoară activități în domeniul mass-media.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) pot fi transmise prin fax, poștă sau e-mail ori pot fi depuse la registratura Autorității Electorale Permanente.
(4) În cel mult 3 zile de la data înregistrării cererii, Autoritatea Electorală Permanentă eliberează instituțiilor mass-media din România care îndeplinesc condițiile prevăzute de , republicată, cu modificările și completările ulterioare, o adeverință al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4.