Articolul 3
Art. 3 din PROTOCOL nr. 1.024/18/3.946/2014 privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinți dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în temeiul Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
(1) S.S.P.R. va asigura finanțarea cheltuielilor legate de cazarea și masa copiilor conform art. 1 , în baza bugetului prevăzut pentru anul 2014, achitând contravaloarea cheltuielilor prilejuite de serviciile acordate de tabără, direct, prestatorilor de servicii (direcții județene pentru sport și tineret sau agenți economici privați acreditați, în ale căror centre de agrement/locații s-au desfășurat tabere pentru copiii persoanelor prevăzute la art. 1 ).
(2) Centralizarea, corespondența și asigurarea finanțării cheltuielilor prilejuite de cazarea și masa participanților se vor asigura de către Serviciul financiar-contabilitate al S.S.P.R., astfel încât plata către direcțiile județene pentru sport și tineret/agenții economici privați în ale căror centre de agrement/locații s-au desfășurat tabere pentru copiii persoanelor prevăzute la art. 1 să se realizeze în maximum 15 zile calendaristice de la finalizarea taberei. Pentru efectuarea plăților, direcțiile județene pentru sport și tineret/agenții economici trebuie să aibă conturi deschise la Trezoreria Statului.