Articolul 16
Art. 16 din ORDIN nr. 1.252 din 13 august 2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate
(1) În scopul prevenirii oboselii, ANR va urmări prin procedurile de inspecție:
a) respectarea prevederilor legale privind perioadele de odihnă pentru personalul de cart și pentru cei cu atribuții privind siguranța, securitatea și prevenirea poluării, în conformitate cu alin. (2)-(11) ;
b) că serviciul de cart este organizat în așa manieră încât eficiența personalului navigant maritim să nu fie diminuată de oboseală;
c) că sarcinile sunt astfel repartizate încât prima echipă de cart de la începerea voiajului și cele ulterioare de schimb sunt suficient de odihnite și apte de serviciu din toate punctele de vedere.
(2) Ținându-se seama de riscul reprezentat de oboseala personalului navigant maritim, toate persoanele desemnate ca ofițer responsabil cu serviciul de cart sau ca personal nebrevetat care fac parte dintr-un cart și cele ale căror sarcini implică siguranța, securitatea și prevenirea poluării trebuie să beneficieze de o perioadă de odihnă de cel puțin:
a) 10 ore de odihnă într-un interval de 24 de ore; și
b) 77 de ore în orice perioadă de 7 zile.
(3) Orele de odihnă pot fi împărțite în cel mult două perioade, dintre care una va fi de cel puțin 6 ore consecutive, iar intervalul între perioadele consecutive de odihnă nu va depăși 14 ore.
(4) Cerințele pentru perioadele de odihnă, formulate la alin. (2) și (3) , pot să nu fie aplicate în cazul unei urgențe sau în alte condiții operaționale excepționale. Exercițiile de verificare a echipajului și de instruire pentru stingerea incendiilor și de evacuare, precum și exercițiile prevăzute de legislația națională, precum și de instrumentele legislative internaționale se efectuează astfel încât să se diminueze perturbarea perioadelor de odihnă și să nu provoace oboseală.
(5) Tabelul cu programul de lucru al personalului de cart trebuie afișat la bord în locuri ușor accesibile. Listele sunt întocmite într-un format standard, în limba de lucru și în limba engleză.
(6) Atunci când o persoană din echipajul navei este chemată la post, cum ar fi cazul în care un compartiment al mașinilor a rămas nesupravegheat, acelei persoane i se acordă o perioadă corespunzătoare de odihnă compensatorie, dacă perioada normală de odihnă este perturbată de chemări la post.
(7) Evidența orelor zilnice de odihnă ale personalului navigant maritim trebuie să fie păstrată în format standard, în limba de lucru și în limba engleză, pentru a permite monitorizarea și verificarea conformității cu prezentul articol. Personalul navigant maritim primește o copie a înregistrărilor care îl privește, semnată de comandant sau de persoana autorizată de comandant, precum și de personalul navigant maritim.
(8) Fără a aduce atingere normelor prevăzute la alin. (2)-(7) , comandantul unei nave are dreptul să ceară unei persoane din echipajul navei să efectueze oricâte ore de lucru sunt necesare pentru siguranța imediată a navei, a persoanelor de la bord, a mărfii sau în scopul de a acorda ajutor altor nave sau altor persoane aflate în pericol pe mare. În consecință, comandantul poate să suspende programul orelor de odihnă și să solicite unei persoane din echipajul navei să efectueze oricâte ore de lucru sunt necesare, până la restabilirea situației normale. De îndată ce este practic posibil, după restabilirea situației normale, comandantul se asigură că tot personalul navigant maritim care a efectuat o activitate în perioada programată pentru odihnă beneficiază de o perioadă de odihnă corespunzătoare.
(9) Respectându-se principiile generale privind protecția sănătății și securității lucrătorilor și în conformitate cu Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor, încheiat între Asociația Proprietarilor de Nave din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST), prin legi interne, regulamente sau proceduri, se pot autoriza sau înregistra acorduri colective care permit excepții de la orele obligatorii de odihnă menționate la alin. (2) lit. (b) și la alin. (3) , cu condiția ca perioada de odihnă să nu fie mai mică de 70 de ore în orice perioadă de 7 zile și să respecte limitele stabilite la alin. (10) și (11) . Astfel de excepții respectă, pe cât posibil, standardele stabilite, dar pot lua în considerare perioade de concediu mai dese sau mai lungi ori acordarea de permisii compensatorii pentru personalul navigant maritim de cart sau pentru personalul navigant maritim care lucrează la bordul navelor în timpul unor voiaje scurte. În măsura posibilului, excepțiile țin seama de recomandările privind prevenirea stării de oboseală stabilite în secțiunea B-VIII/1 din Codul STCW. Nu sunt permise excepții de la numărul minim de ore de odihnă prevăzut la alin. (2) lit. a) .
(10) Excepțiile menționate la alin. (9) cu privire la perioada de odihnă săptămânală prevăzută la alin. (2) lit. b) nu pot fi acordate pentru mai mult de două săptămâni consecutive. Intervalele de timp între două perioade de excepții la bord nu trebuie să fie mai mici decât de două ori durata excepției.
(11) În cadrul unor posibile excepții de la alin. (3) , menționate la alin. (9) , orele de odihnă minime în orice perioadă de 24 de ore prevăzute la alin. (2) lit. a) pot fi împărțite în cel mult 3 perioade de odihnă, una dintre ele fiind de cel puțin 6 ore și niciuna dintre celelalte două perioade nefiind mai scurtă de o oră. Intervalele dintre perioadele consecutive de odihnă nu depășesc 14 ore. Excepțiile nu se prelungesc peste două perioade de 24 de ore în orice perioadă de 7 zile.
(12) Pe parcursul exercitării sarcinilor desemnate privind siguranța, securitatea și protejarea mediului marin, personalului navigant maritim îi este interzis consumul de alcool și droguri.